Experiențele adverse din copilărie – influențe
Onofrei Anca Gabriela
În primul articol dedicat experiențelor adverse din copilărie am discutat despre consecințele acestora asupra copilului devenit adult. Astăzi vom aborda subiectul: influența experiențelor adverse din copilărie în funcție de etapele de dezvoltare ale copilului.
În dezvoltarea omului ca ființă intervin/au loc 4 influențe bio-psiho-socioculturale:
- Influențe biologice – factorii genetici și de sănătate;
- Influențe psihologice – factorii interni printre care: cognitivi, emoționali, de personalitate și perceptivi;
- Influențe socio-culturale – factorii etnici, culturali, interpersonali;
- Ciclurile vieții.
Cele mai cunoscute studii asupra dezvoltării sunt cele ale lui Jean Piaget care propune 4 stadii de dezvoltare și anume:
- Stadiul senzorio-motor (0-18/24 luni);
- Stadiul pre-operațional (2-5/7 ani);
- Stadiul operațiilor concrete (6-11/12 ani);
- Stadiul operațiilor formale (>12/13 ani).
În aceste stadii, copilul trece de la cunoașterea mediului înconjurător prin intermediul activităților fizice și achiziția limbajului (stadiul 1) la funcția simbolică a gândirii și limbajului, clasificarea și denumirea obiectelor (stadiul 2), la gândirea logică, deducție (stadiul 3) și în final la operaționalizarea mentală a unor probleme abstracte, ipotetice (stadiul 4).
În ceea ce privește experiențele adverse din copilărie (factor extern), o istorie încărcată cu experiențe negative modifică achizițiile psihice,iar evenimentele traumatice timpurii ajung să fie interiorizate schimbând modul de gândire, aspirațiile, atitudinea și valorile individuale.
Influențele experiențelor adverse din copilărie se resimt cel mai mult la vârsta școlară (6-11 ani), unde întâlnim:
- Joc traumatic repetitiv;
- Sentiment de vinovăție;
- Emoții negative la stimului care amintesc trauma;
- Refuzul de a mai merge la școală;
- Comportamente agresive și accese de furie.
În perioada de preadolescență și adolescență (12-18 ani) întâlnim:
- Comportamente de punere în pericol a propriei vieți;
- Depresie, izolare socială;
- Revoltă, rebeliune acasă sau la școală;
- Comportament de tip acting-out determinat de traumă; acting-out sexual, comportament de risc.
Reziliența
Reziliența reprezintă capacitatea de a face față, de recuperare după evenimentele traumatice.
Ionescu a propus în 2011 un model al rezilienței atașat în imaginea de mai jos:
Axa rezistență-irezistență se referă la strategiile de adaptare la evenimentul traumatic, unde rezistența reprezintă abilitatea subiectului de a-și aduna forțele pentru a face față evenimentului cu caracter traumatic, iar irezistența reprezintă o atitudine subiectivă de detașare pentru a reduce efectele evenimetelor traumatice trăite.
Factorii de protecție în cazul rezilienței sunt de 3 tipuri:
- Individuali – nașterea fără probleme, starea de sănătate, stima de sine, etc
- Familiali – părinți sănătoși, climat familial călduros, structura familială intactă, etc
- De mediu – resurse, mediu sigur de creștere, rețea socială potrivită.
Printre consecințele experiențelor adverse din copilărie, consecințe ce pot reprezenta influențe în dezvoltarea viitorului adult, menționez: atașament dezorganizat, simptome disociative, sentiment deteriorat al sinelui, performanțe cognitive diminuate, probleme de comportament.
În următoarele articole voi trata subiectul experiențelor adverse din copilărie în subteme precum: provocări actuale în creșterea copilului, influența părinților cu experiențe adverse din copilărie asupra propriilor copii, evaluarea și asistența psihologică a persoanelor cu EAC.
*Informații preluate din cursul Experiențele adverse din copilărie, curs înregistrat pe platforma Academicus și acreditat de Colegiul Psihologilor.
