[ad_1]
În București și în marile orașe românești nu există suficiente locuri de parcare nu numai în zonele centrale, ci nici măcar în cartierele mărginașe. Unul dintre motivele pentru care s-a ajuns aici constă în faptul că multe persoane își cumpără autovehicule pe care apoi le folosesc foarte rar, o dată la câteva zile sau chiar săptămâni. Pentru ele, varianta unei mașini de închiriat pare mult mai avantajoasă.
Există, de asemenea, familii care își cumpără o mașină de dimensiuni mici, pentru deplasări prin oraș, dar și un model 4×4, ideal pentru mersul în vacanță. Numai că ajung să părăsească orașul doar o dată la câteva luni, iar în restul timpului al doilea autoturism nu este folosit.
O parte dintre angajații care au început să lucreze de acasă în perioada pandemiei nu se vor mai întoarce la birou mai mult de o zi pe săptămână, după ce atât ei, cât și angajatorii au înțeles numeroasele avantaje asigurate de home office. Și în cazul lor, cumpărarea unei mașini reprezintă o investiție care nu se mai justifică.
Beneficiile asigurate de folosirea unei masini de inchiriat
Împrejurările în care ai nevoie de o mașină sunt multiple, dar nu întotdeauna se potrivește același model. Când mergi la cumpărături sau te grăbești spre serviciu, vrei un model mic, care să se strecoare ușor prin trafic și să permită găsirea rapidă a unui loc de parcare. Dacă pleci în vacanță la munte, vei avea nevoie de un model performant, 4×4, care să facă față oricărui tip de drum. Atunci când mergi la un eveniment monden sau de business, ai prefera o mașină luxoasă, care să îți ofere imaginea unui om de succes.
Bineînțeles că nici nu îți permiți și nici nu este rezonabil să cumperi 3 mașini diferite, pe care apoi să le folosești sporadic. În schimb, o firmă de mașini de închiriat îți oferă, de fiecare dată, exact modelul pe care îl dorești.
Atunci când cumperi un autoturism, experiența șofatului este minunată, cât timp acesta este nou. Însă, pe măsură ce o mașină parcurge mai mulți kilometri, începe să funcționeze mai greu, să scoată zgomote nefirești, iar unele piese se uzează și trebuie schimbate periodic. Nu trebuie să uiți nici să completezi uleiul, să schimbi bateria sau să adaptezi cauciucurile la fiecare sezon. Reviziile tehnice, plata asigurărilor sau a rovinietei reprezintă alte detalii de care un proprietar trebuie să aibă grijă.
În schimb, dacă alegi să folosești mașini de închiriat, acestea vor fi întotdeauna noi și vor funcționa impecabil. Nici un model nu este mai vechi de 5 ani, iar înainte de a fi înmânat clientului este supus unei inspecții tehnice riguroase. Este dotat cu cauciucuri de sezon și, în plus, toate taxele și asigurările auto sunt plătite: RCA, full CASCO și rovinieta.
Serviciul de mașini de închiriat pe termen lung, dedicat companiilor, oferă inclusiv avantaje fiscale, precum deductibilitatea integrală a TVA-ului și creșterea capacității de finanțare a firmei, ca urmare a faptului că autovehiculele închiriate nu sunt înregistrate în patrimoniu. În plus, activitățile de mentenanță și administrare a parcului auto ies de sub responsabilitatea companiei.
Dacă ai o firmă sau dacă ești un șofer care nu are nevoie de automobil zi de zi, serviciile oferite de o firmă de mașini de închiriat îți vor fi de real folos. Alegerea îți va aduce beneficii financiare semnificative și te va scuti de numeroase complicații!
The post O alegere cu implicații majore: să achiziționezi un autoturism sau să apelezi la mașini de închiriat? Iată varianta ideală! first appeared on Comunicate Business.
[ad_2]
Source link